Discovery ar putea prelua 20% din grupul Eurosport

Discovery ar putea prelua 20% din grupul Eurosport
Publicat: 13/12/2012, 17:41
Actualizat: 28/07/2014, 17:45

Discovery Communications, care deține mai multe canale de documentare la nivel internațional, între care și Discovery Channel, ar putea prelua 20% din grupul Eurosport, deținut de compania media franceză TF1, pentru o sumă de 170 de milioane de euro, informează broadbandtvnews.com.

Discovery Communications ar putea prelua în cele din urmă controlul total asupra grupului Eurosport, conform propunerii făcute de Nonce Paolini, CEO al grupului media francez TF1, mai scrie broadbandtvnews.com.

Board-ul de conducere al rețelei comerciale de televiziune franceze a fost de acord ca Paolini să finalizeze negocierile cu compania Discovery. Propunerea vizează ca Discovery să preia 20% din acțiunile grupului Eurosport, care include Eurosport International și Eurosport France, pentru 170 de milioane de euro.

Totodată, în cadrul acestei negocieri, Discovery are posibilitatea să își crească participația în cadrul grupului Eurosport până la 51% într-un interval de doi ani. Dacă Discovery își va exercita această opțiune, TF1 ar putea negocia și vânzarea restului de 49% din acțiuni, fapt care ar putea conduce la un control total al Discovery asupra Eurosport.

De asemenea, Discovery ar urma să devină acționar și în televiziunile de documentare TV Breizh, Ushuaia TV și Stylia, deținute de TF1. Inițial, Discovery ar urma să preia 20% din aceste canale pentru 14 milioane de euro, însă își va putea crește participația la aceste televiziuni până la 49%.

Pe 13 noiembrie 2012, grupul TF1 și Discovery Communications au anunțat că poartă negocieri pentru a realiza o alianță strategică, menită să „creeze valoare” pentru ambele companii, în trei domenii-cheie: creșterea veniturilor Eurosport, sporirea ofertelor „pay TV” ale ambelor companii (canalele cu plată, n.r.), dezvoltarea unei relații avantajoase în privința producției de conținut.

Discovery Communications este una dintre cele mai importante companii din lume în domeniul programelor documentare, având peset 1,8 miliarde de abonați în 217 țări și teritorii. În Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa, Discovery distribuie 14 branduri, traduse în 27 de limbi și care ajung la 244 milioane abonați din 118 țări. În România, Discovery Networks distribuie în prezent Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Animal Planet HD, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase și ID Investigation Discovery.

Grupul Eurosport, cea mai importantă platformă multimedia de sport din Europa, s-a lansat în 1989 și este deținut de grupul media francez TF1. În prezent, Eurosport ajunge în 130 de milioane de case din Europa. În limba română, postul Eurosport s-a lansat în 1997. În ianuarie 2005, s-a lansat Eurosport 2, iar în mai 2008 a debutat Eurosport în High Definition.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×